Întrebări frecvente
Pentru a respecta legislația de mediu fără a înființa un departament intern, companiile din România pot opta pentru externalizarea serviciilor către consultanți specializați, precum H2N. Această abordare este susținută de prevederile OUG nr. 92/2021, care permit delegarea responsabilităților de mediu către terți calificați.
În Polonia, Ungaria și Cehia, externalizarea serviciilor de mediu este o practică obișnuită, contribuind la eficientizarea operațiunilor și la asigurarea conformității cu reglementările în vigoare.
În 2023, Garda Națională de Mediu a efectuat peste 44.000 de controale la nivel național și a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 133 milioane lei, cu 16% mai mult decât în 2022. Frecvența ridicată a inspecțiilor și nivelul sancțiunilor arată clar că autoritățile tratează cu seriozitate conformarea de mediu, iar firmele trebuie să fie pregătite.
Consultanța H2N te ajută să eviți aceste riscuri, prin audituri preventive și măsuri de conformitate personalizate.
Pentru că legislația de mediu se schimbă frecvent, iar controalele sunt din ce în ce mai riguroase. Auditul identifică din timp eventualele neconformități, evitând amenzi, suspendări de activitate sau riscuri reputaționale.
EPR obligă producătorii și importatorii să gestioneze, pe cheltuiala lor, deșeurile generate de produsele puse pe piață: ambalaje, EEE, baterii, anvelope, uleiuri, vehicule.
Dacă firma ta produce, importă sau achiziționează intracomunitar astfel de bunuri, trebuie:
să te înregistrezi la AFM și/sau autoritatea de mediu,
să colaborezi cu un OTR autorizat,
să raportezi cantitățile puse pe piață,
să achizi contribuții aferente obligațiilor de colectare și reciclare.
H2N te sprijină în evaluarea obligațiilor EPR, alegerea OTR-ului, pregătirea rapoartelor și evitarea penalităților sau suprapunerilor fiscale. Un sistem EPR corect implementat înseamnă conformitate legală și optimizare de costuri.
Nerespectarea obligației de a ține evidența deșeurilor conform OUG 92/2021 atrage amenzi între 20.000 și 40.000 lei.
Lipsa documentelor (formular F3, registru deșeuri, bilanț anual) poate duce la suspendarea activității, iar în cazul deșeurilor periculoase – chiar la dosar penal pentru gestionare necorespunzătoare.
H2N se ocupă de implementarea și menținerea completă a acestui sistem, evitând orice neconformitate sau expunere legală.
Da. Dacă introduci pe piața națională ambalaje, echipamente electrice și electronice (EEE), baterii, anvelope sau uleiuri, ai obligații legale prin sistemul EPR: înregistrare la AFM, raportări lunare/trimestriale, contract cu un OTR autorizat și plata contribuțiilor pentru reciclare. Lipsa conformării atrage amenzi și penalități retroactive.
Da. Prin declararea corectă, atingerea țintelor de reciclare, colaborarea cu un OTR eficient și recuperarea contribuțiilor declarate în exces. H2N analizează toate declarațiile și optimizările posibile, cu respectarea strictă a legislației.